Ma bucur ca Xenu vine mai des, ca lucrurile par sa se aseze, ca avem timp sa ne vedem si sa nu luam in serios lucrurile serioase din vietile noastre. De unde rezulta ca lucrurile astea chiar sunt serioase.
Intre timp am invatat si ce inseamna sa pierzi vremea admitand ca pierzi vremea. Asta dupa atata timp in care pierdeam vremea, zicand ca sunt ocupata. Acum macar pot sa ma bucur cand pierd ceva.
Acum mii de ani, ne intalneam la Xenu in bucatarie, mancam pufuleti cu maioneza si grisine cu salata de vinete si vorbeam despre adevarurile esentiale si profunde ale vietii, in speta despre baieti.
Intre timp, bucataria ei s-a demolat. Azi am mers prima oara in noua bucatarie. In primele 5 minute am avut un sentiment ciudat ca si cum eram unde mai fusesem dar nu mai eram acolo. Noroc ca noi eram acelasi (cu Xenu si R.B.) si mi-am revenit repede mancand niste chipsuri cu zacusca si vorbind despre acelasi adevar esential si profund din trecut.
Si am baut cafeaua asta, cariea ii vom zice Mezda desi se cheama Mezcla.
